Acvaponia reprezintă integrarea culturilor hidroponice in acvacultura şi beneficiaza de interes din partea pasionatilor de bioproducţie alimentara, constituind practica optima privind obtinerea de producţii superioare cantitativ si calitativ prin folosirea deseurilor de la pesti ca fertilizant natural pentru plante, plantele redand pestilor apa filtrata si conditionata.
Dupa obtinerea stabilizarii sistemului, acvaponia confera venituri frumoase si garantia unor produse biologice.
Substanţele nutritive provenite din excrementele peştilor, algele şi hrana care nu a fost consumată de către peşti, in urma descompunerii, contamineaza bazinele cu peşti dar prin reţinerea lor de către rădăcinile şi rizomii plantelor irigate hidroponic, acestea sunt asimilate, servind ca îngrăşământ lichid care favorizeaza o dezvoltare rapida a legumelor si zarzavaturilor.
La rândul lor, paturile hidroponice funcţionează ca un biofiltru in care se dezvolta bacterii nitrificatoare, fără de care întregul sistem şi-ar opri funcţionarea.
Astfel, in orice sera sau solar se pot obtine aceste produse naturale diferite, diversitatea si productivitatea ridicata generand profituri demne de luat in seama.
In regiunile cu resurse limitate de apa, acvaponia este tehnologia care permite producţia de alimente cu cantitati reduse de apă, aceasta fiind reutilizată in proportie de 80-90%.

Dimensionarea patului de cultura in sistemul acvaponic

Pentru practicantii de acvaponie dar si pentru proiectanţii şi constructorii sistemelor este important sa afle raportul optim dintre dimensiunea bazinului de peşte şi mărimea patului de cultura astfel incat sistemul sa functioneze eficient, asigurand productivitate.
Este important ca aceste reguli sa se bazeze pe principii tehnice experimentate si general acceptate, care sa fie aplicabile la noul sistem.
In sistemele de cultura acvaponice nu conteaza doar raportul dintre volumul bazinului de peşte şi volumul patului de cultura. De fapt volumul sau suprafata vaselor de cultura se calculeaza in primul rand in functie de cantitatea de hrană oferita peştilor. Acest lucru a fost verificat in anii de cercetari efectuate deja pe mai multe tipuri de sisteme, rapoartele medii optime hrana pesti/suprafata cultivata fiind 60g/mp/zi pentru plante cu frunze si 100g/mp/zi pentru plantele care fructifica.

Desigur, se ia in calcul si procentul de proteina continut de furaj, nivel diferit in functie de specia de peste, cu cat continutul de proteina este mai mare, cu atat se mareste suprafata patului de cultura.
Suprafata optima este influentata si de proportia in care patul de cultura va fi colmatat cu deşeuri solide, aceste zone ale patului transformandu-se de fapt in zone anaerobe (lipsite de oxigen), mineralizarea nemaifiind posibila si eficienta sistemului scazand.

In astfel de sisteme pot fi obtinute productii piscicole de pana la 30 kg/m3 de apa, densitatile de peste 10 kg/m3 necesitand recircularea unei cantitati mari de apa şi aerarea suplimentara prin instalatii de aerare si pompare/filtrare a apei.